Problema calcarului si a tartrului

Sa ne aplecam o clipa asupra faimosului calcar, baza giganticului business al dedurizantilor si al detartrantilor, produse destinate sa ne protejeze aparatele electrocasnice.

Calcarul (sau tartrul) este o roca sedimentara usor solubila in apa si compusa in cea mai mare parte din carbonat de calciu (CaCO3) si din carbonat de magneziu (MgCO3), subtante care se gasesc cu usurinta in apele minerale, fara ca acest lucru sa perturbe pe cineva in vreun fel. Ceea ce este rau pentru aparate, poate fi bun pentru organism? Evident ca nu, dar aici mai intervine si marketingul…

In natura calcarul este prezent in marea majoritate a apelor curgatoare si trebuie sa o luam ca atare, pentru ca nu ne putem muta cand si unde vrem… Trebuie sa facem fata acestei probleme.

Continutul de calcar din apa, denumit si “duritatea apei”, se exprima in grade franceze (°f). Un grad reprezinta 4 mg de calciu sau 2,4 mg de magneziu sau – si mai simplu de retinut – 10 mg de carbonat de calciu (CaCO3) la litrul de apa. Alta unitate de masura este milimolul la litru (mmol/l), adica numarul de particule de calciu si de magneziu existente intr-un litru de apa. Se disting sase grade de duritate:

foarte moale	moale	medie	moderata	dura	foarte dura
0-7 mg/l	7-15 mg/l	15-25 mg/l	25-32 mg/l	32-42 mg/l	>42 mg/l

Oficial, prezenta calcarului in apa nu prezinta niciun inconvenient pentru sanatate. Ba chiar din contra, dupa unele surse… Calciul si magneziul sunt cotate ca elemente benefice pentru sanatate,…uitand sau ocolind intentionat faptul ca omul este heterotrof si nu poate sa asimileze corect decat mineralele de provenienta vegetala. Acesta este si motivul pentru care medicii naturopati sfatuiesc pacientii sa evite consumul apelor minerale cu o concentratie a substantelor minerale mai mare de 200 mg/l. Cel mai bine este sa ramanem la concentratii sub 50 mg/l!

Oficial, problema este pusa cu accent pe aspectul de ordin menajer: trebuie sa aparam aparatele de tartru, adica de depozitele de calcar formate sub efectul caldurii. Ca regula generala, numai caldura este susceptibila sa cristalizeze mineralele pentru a forma tartrul, de aceea este absurd, ca sa nu zicem chiar criminal sa folosesti un dedurizator pe o retea de apa potabila. Una peste alta, e mai bine sa bei calcar decat sodiu! Pentru cine nu stie, aparatele de dedurizare a apei “schimba ionii de calciu (Ca++) si magneziu (Mg++) din apa cu cei de sodiu (Na+).

In ceea ce priveste aparatele electrocasnice si tevile, problema este diferita: tartrul duce la suplimentarea consumului de energie electrica, de detergenti, reducerea debitului de apa de unde pot aparea proliferari bacteriene nedorite atunci cand apa calda stagneaza. Aici trebuie gasite neaparat solutii! Prin urmare, dedurizatoarele de apa sunt acceptabile pe circuitele de apa calda, dar dezastruoase pe circuitul apei potabile.

In ceea ce priveste “solutiile alternative”, exista doua directii interesante:

·        Filtrarea apei care va suprima o mare parte din minerale, mai ales daca se alege filtrarea prin osmoza inversa. Aceasta nu se poate aplica retelei de apa, ci este o solutie pentru un punct unic de alimentare cu apa. Exista aparate mari pentru debite mari, amplasate la intrarea apei in anumite unitati industriale sau locuinte. Acestea sunt insa foarte costisitoare. Pentru debite mici, cel mai bine este ca fiecare gospodarie sa aiba un purificator de apa cu osmoza inversa si sa foloseasca apa aceasta pentru consumul direct si pentru prepararea mancarii.

·        Sistemele bazate mai ales pe magneti de putere mare care modifica structura calcarului in aragonita, avantajul fiind ca aceasta nu se fixeaza pe tevi si aparate si este eliminata si mult mai usor din organism. Aceste sisteme se folosesc pe dispozitive integrale instalate pe conductele principale de apa ale retelei orasenesti, fie in fantani.